CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a participat la cea de-a doua ediție a Festivalului costumului național

Șeful statului, domnul Igor Dodon, a participat la cea de-a doua ediție a Festivalului costumului național desfășurat în or. Vulcănești sub egida bașcanului Găgăuziei și cu sprijinul Președintelui Republicii Moldova.

În cadrul Festivalului au fost expuse peste 120 de costume naționale de sărbătoare ale găgăuzilor, moldovenilor, bulgarilor și altor etnii din țara noastră. De asemenea, au fost prezentate ținute moderne autohtone. Cel mai vechi port vestimentar prezentat a fost confecționat cu circa 102 ani în urmă.

Plus la aceasta, participanților le-au fost oferite o serie de master-class-uri de prelucrare și vopsire a lînii, broderie sau croșetare. Totodată, cei prezenți la Festival au putut vizita un iarmaroc, iar la final au avut parte de un concert susținut de artiștii din Găgăuzia.

“Mă bucur că găgăuzii, la fel ca și moldovenii își păstrează tradițiile și depun eforturi pentru a le transmite generațiilor următoare”, a declarat șeful statului.

De asemenea, Președintele Igor Dodon a menționat că susține și încurajează organizarea unor astfel de evenimente socio-culturale ce au drept scop promovarea obiceiurilor, valorilor și tradițiilor noastre naționale.