CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a avut o întrevedere cu șefii misiunilor diplomatice acreditate în RM

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu șefii misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.

Oficialii au discutat aspecte ale politicii interne a țării noastre, precum și despre alegerile parlamentare din 24 februarie.

Igor Dodon a subliniat faptul că sunt inadmisibile atacurile diferiților concurenți electorali asupra Administrației Prezidențiale a RM, care încearcă să implice șeful statului în procesele electorale, în pofida deciziei sale de a nu participa în campania electorală.

Totodată, șeful statului a discutat despre solicitarea Comisiei Electorale Centrale de a suspenda întîlnirile Președintelui cu cetățenii Republicii Moldova. Președintele a menționat că această decizie a CEC a fost deja atacată în instanță ca fiind ilegală și nemotivată. Astfel, șeful statului le-a spus diplomaților că va continua să comunice cu concetățenii noștri, dat fiind că s-au acumulat multe probleme cu caracter social și economic.

În context, Igor Dodon a informat ambasadorii despre programul întrevederilor preconizate cu cetățenii și a invitat ambasadorii și observatorii internaționali să-l însoțească în aceste vizite. Totodată, Președintele a specificat că următoarele întrevederi vor fi difuzate on-line, astfel încît, și diplomații, și cetățenii să se convingă că acestea nu poartă caracter electoral.

De asemenea, șeful statului le-a vorbit diplomaților despre intenția CEC de a transfera secțiile de votare pentru moldovenii din regiunea transnistreană la 40 km la vest de rîul Nistru. ”Consider această decizie drept o lipsă de respect față de concetățenii noștri care trăiesc în Transnistria. Acest lucru poate fi considerat drept o încălcare directă a drepturilor electorale ale cetățenilor moldoveni. Îndemn CEC să renunțe la această acțiune”, a subliniat Igor Dodon.

În alt context, Președintele a atras atenția diplomaților asupra circumstanțelor care pot conduce la nerecunoașterea rezultatelor alegerilor. Astfel șeful statului a menționat că este vorba despre intenția autorităților de a retrage din cursa electorală pe unul din cei mai populari concurenți electorali, ceea ce ar putea conduce la nerecunoașterea alegerilor ca legitime și libere, precum și la destabilizarea politică generală a situației din țară. În acest sens, Președintele a abordat posibilele scenarii postelectorale de evoluție a evenimentelor politice din Moldova.

Igor Dodon a mai informat diplomații străini despre intenția sa de a invita la dialog toate forțele politice, care au drept scop dezvoltarea Republicii Moldova ca stat liber, independent, democratic și unitar. ”Consider că, în cadrul dialogului propus, ar fi oportună organizarea primei reuniuni deja la 21 sau 22 februarie ori imediat după alegeri”, a remarcat șeful statului.

În altă ordine de idei au fost abordate chestiuni legate de politica externă a Președintelui. Astfel, Igor Dodon a vorbit despre recenta sa vizită de lucru la Moscova, în cadrul căreia s-a reușit cu succes să fie soluționată problema exportului mărfurilor moldovenești pe piața rusă. Șeful statului a mai vorbit și despre unele detalii cu privire la viitoarea vizită la München, la Conferința Internațională de Securitate, care va avea loc în perioada 15-17 februarie. Igor Dodon a menționat că în cadrul conferinței, sunt preconizate mai multe întrevederi bilaterale cu șefi de stat și cu alți parteneri internaționali ai Republicii Moldova.

La finalul întrevederii, Președintele țării a comunicat ambasadorilor detalii ale operațiunii umanitare de salvare a piloților moldoveni. ”În calitate de șef de stat, mă bucur foarte mult că această istorie s-a încheiat cu succes. Piloții au dreptul să decidă singuri cînd și unde vor merge după finalizarea cursului de reabilitare”, a menționat Igor Dodon.