Șeful statului a avut o întrevedere cu diaspora moldovenească din Moscova

Astăzi, la Moscova, Președintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, a avut o întîlnire cu concetățenii noștri care locuiesc și muncesc în Federația Rusă.

În cadrul dialogului, participanții au discutat despre problemele cu care se confruntă conaționalii noștri, despre situația din țară, politica internă și cea externă a Republicii Moldova. De asemenea, interlocutorii au vorbit despre modul în care sunt realizate înțelegerile la care a ajuns Președintele țării noastre cu Președintele Rusiei, Vladimir Putin și în special cele cu privire la zecile de mii de cetățeni ai Moldovei, care s-au confruntat cu restricții impuse de Serviciul Federal pentru migrație al Rusiei.

Igor Dodon a comunicat celor prezenți că în timpul recentei întâlniri cu Președintele Federației Ruse, oficialii au ajuns la un acord foarte important care vizează 148 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care au încălcat articolul 26, aliniatele 4 și 8 ale Legii federale „Despre ieșirea de pe teritoriul Federației Ruse și intrarea pe teritoriul Federației Ruse”, precum și alți 13 mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care au încălcat articolul 27, aliniatele 12, 13 și 14 ale aceleiași Legi.

“Interdicția de a intra pe teritoriul Federației Ruse, impusă acestor categorii de cetățeni ai Moldovei, va fi anulată în cazul dacă ei vor părăsi teritoriul Federației Ruse nu mai tîrziu de 1 februarie 2019 și vor reveni pe teritoriul Federației Ruse nu mai devreme de 15 martie 2019. La îndeplinirea acestor condiții, pe lingă anularea interdicției de a intra în țară, va începe curgerea noului termen al șederii legale a cetățeanului Moldovei pe teritoriul Federației Ruse”, a specificat șeful statului.

Totodată, interlocutorii au discutat despre necesitatea deschiderii unui număr mai mare de secţii de votare pe teritoriul Federaţiei Ruse. Igor Dodon a menționat că reieşind din numărul de cetăţeni ai Republicii Moldova în Federația Rusă, precum şi din numărul de buletine, trebuie să fie deschise cel puțin 150 de secţii de votare.

Dat fiind faptul că anul viitor va fi declarat Anul Moldovei în Federația Rusă, Președintele RM a făcut un apel către președinții de asociații din Diasporă cu propunerea ca aceștia să elaboreze un plan de activități privind celebrarea anului respectiv.


De asemenea, șeful statului a reiterat faptul că va depune și în continuare eforturi, astfel ca relațiile moldo-ruse să se dezvolte în beneficiul ambelor popoare.