CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Vadim Ceban, preşedintele Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”.

Părțile au discutat aspecte privind ultimele evoluții pe piața gazelor naturale, negocierile cu SAP “Gazprom” și alte chestiuni legate de asigurarea bunei funcționări a sistemului de aprovizionare cu gaze naturale a consumatorilor din Moldova.

În spiritul înțelegerilor pe care Igor Dodon le-a avut cu conducerea “Gazprom”, dumnealui a fost informat că deja există o înțelegere de principiu la nivel de ”Gazprom” și ”Moldovagaz” de a prelungi contractul de furnizare a gazelor naturale, începînd cu întîi ianuarie 2020, în cel mai scurt timp părțile urmînd să anunțe despre semnarea contractului.

În context, Vadim Ceban a remarcat că există toate premisele de a reduce prețul de achiziționare a gazelor rusești, începînd cu anul 2020. Totodată, șeful statului a primit asigurări că tarifele pentru consumatorii finali, în anul curent, nu vor crește.

Președintele țării a specificat că, deși există speranța ca tranzitul gazului rus prin teritoriul Ucrainei va fi asigurat, semnarea contractului cu ”Gazprom” va prevedea și posibilitatea preluării gazelor naturale în orice punct de livrare, inclusiv la hotar cu alte state, iar operatorii de sistem gaze a țărilor respective vor asigura transportul gazelor naturale pînă la hotarul Republicii Moldova, conform regulilor existente.

De asemenea, Vadim Ceban l-a informat pe Igor Dodon despre acțiunile întreprinse de companie în vederea asigurării transportului gazelor naturale în regim revers prin coridorul transbalcanic. Potrivit lui, specialiștii de sistem transport gaze din cadrul a 4 state - Moldova, Ucraina, România și Bulgaria, lucrează în direcția respectivă, delegația ”Moldovagaz” aflîndu-se în prezent la Sofia pentru discuții cu colegii săi de la ”Bulgartransgaz”.

Un subiect aparte al discuției l-a constituit activitatea curentă a întreprinderii. La moment, la companie se desfășoară un audit intern, fiind depistate mai multe lacune în activitatea întreprinderilor fiice ale SA “Moldovagaz”. Șeful statului a salutat faptul că noua conducere a companiei întreprinde deja măsuri, inclusiv administrative, în vederea eliminării acestor lacune și îmbunătățirea activității grupului de companii ”Moldovagaz”.