CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a participat la ceremonia desfășurată cu ocazia aniversarii a XXIX-a de la crearea Armatei Naționale

Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ceremonia desfășurată cu ocazia aniversarii a XXIX-a de la crearea Armatei Naționale.

Șeful statului a adresat sincere felicitări angajaților civili și veteranilor Armatei Naționale cu prilejul acestei frumoase sărbători, exprimând prețuire pentru executarea ireproșabilă a misiunilor constituționale, pentru rezultatele remarcabile în serviciu și în instruire, pentru executarea sigură și cu încredere a celor mai dificile sarcini, precum și pentru acțiunile ferme și rapide întreprinse ori de câte ori a fost nevoie, pentru a sprijini cetățenii noștri.

„Cu certitudine, puterea Armatei Naționale este în unitatea și solidaritatea ei cu poporul. Societatea apreciază înalt pregătirea și participarea organizată și activă a militarilor la lichidarea consecințelor calamităților naturale și tehnogene. În acest an, ne-ați fost alături și ne-ați ajutat la stăvilirea răspândirii pandemiei de coronavirus”, a declarat Președintele țării.

Igor Dodon a remarcat că are deplina siguranță că armata, în conlucrare cu organizațiile veteranilor, va continua să formeze și să promoveze în rândul tinerilor o poziție civică activă, fundamentată pe disciplină, onoare și adevăr.

Președintele Moldovei a dat asigurări că actuala conducere a țării va întreprinde acțiuni conjugate pentru a consolida sistemul de apărare națională, îmbunătăți condițiile de executare a serviciului, susține militarii și familiile acestora și pentru a asigura protecția socială a veteranilor.

În acest context festiv, șeful statului a conferit distincții de stat și Diplome ale Președintelui Republicii Moldova mai multor angajați și veterani ai Armatei Naționale.