Situația economico-financiară și social-politică din țară, examinate la ședința CSS

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a prezidat astăzi, 5 august a.c., ședința Consiliului Suprem de Securitate, în noua sa componență.

La ședință a fost discutată situația economico-financiară și social-politică din țară.

Prim-ministrul Valeriu Streleț și președintele Academiei de Științe Gheorghe Duca au prezentat rapoarte.

De asemenea, au fost audiați guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu și directorul Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică, Sergiu Ciobanu.

Principalele subiecte abordate au fost situația din sistemul bancar, majorarea tarifelor din sectorul energetic, necesitatea semnării Acordurilor de sprijin financiar cu partenerii externi, precum și unele aspecte privind  creșterea capacității de reacție a instituțiilor din domeniul securității naționale.

Șeful statului a reiterat necesitatea unei colaborări strânse între toate structurile de Securitate și cele de ocrotire a normelor de drept, cu scopul de a eficientiza capacitatea de reacție. „Acest fapt va fi facilitat de adoptarea Strategiei Securității Naționale, care va armoniza eforturile autorităților statului”, a declarat președintele Timofti.

În urma ședinței a fost aprobată o decizie ce conține o serie de recomandări menite să sporească securitatea financiar bancară și să atenueze impactul majorărilor tarifare asupra populației.