A L O C U Ț I U N E A Președintelui Republicii Moldova, Domnul Igor DODON, la Festivitatea oficială de omagiere a 660 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc Independent

STIMATĂ  AUDIENȚĂ!

 

Am deosebita onoare să Vă salut în această sală care constituie un simbol important al statalității contemporane a țării noastre. Aici au fost votate și semnate actele de creare a Republicii Moldova, au fost aprobate drapelul și stema, a fost reluată continuitatea sa ca stat suveran, independent, care își poate făuri propria soartă.

Astăzi, ne-am convocat în această sală pentru a sărbători un eveniment istoric crucial – fondarea statalității moldovenești, care a avut loc în 1359, acum 660 de ani. Este un jubileu semnificativ, care demonstrează că năzuința de a avea propriul stat are o istorie foarte veche, de peste jumătate de mileniu. Îmi voi permite o succintă trecere în revistă a unor momente decisive ale istoriei noastre timpurii.

Există numeroase mărturii documentare, datate din  secolele XIV-XV, despre Moldova și moldoveni, cu privire la începuturile statalității moldovenești la est de Carpați. Le găsim și în arhivele Patriarhiei Constantinopolului, în cele din Cracovia, Varșovia, Iași, București, Moscova, Kiev, la cronicarii ruși, poloni, unguri, bavarezi ș.a. Cele mai vechi mențiunii despre Țara Moldovei se găsesc inserate în documentele emise de Cancelaria regală a Ungariei, pe 20 martie 1360 (Terra Moldauana). Iar, pe 2 februarie 1365, ca azi, regele ungar este nevoit să recunoască independența Țării Moldovei.

Sursele documentare și creația populară orală aduc numeroase dovezi că numele Moldova și moldoveni erau cunoscute în perioada anterioară formării statului moldovenesc. Ilustrul savant și domnitor al Moldovei Dimitrie Cantemir afirma că, încă înainte de împăratul Traian, o parte a Daciei fusese numită Molis-Davia, adică Davia moale.

Recunoașterea internațională a Moldovei, începută de Ungaria, devine evidentă după 1371, cînd țara noastră se bucură de sprijinul Papei Grigore al XI-lea și al lui Carol al IV-lea, Împăratul Sfîntului Imperiu Roman. Avînd recunoașterea Sfîntului Imperiu Roman, în scurt timp, Moldova își îmbunătățește relațiile cu Polonia și capătă autoritate în fața Ungariei. La 1386, Domnia Țării Moldovei stabilește relații cu cneazul rus Dmitrii Donskoi. Deja la 1392, Moldova avea recunoașterea Munteniei. În acel an, domnitorul Petru I Mușat este rugat să fie mediator în relațiile dintre Muntenia și Polonia.

Este evident, că, la sfîrșitul sec. al XIV-lea, statul independent Moldova este constituit și obține  recunoaștere internațională, care este una bine documentată. Cu toate acestea, în prezent, uneori mitul domină realitatea obiectivă, deoarece o parte din istoriografia modernă și contemporană, puternic ideologizată, pune la îndoială existența moldovenilor ca popor, neagă cu insistență procesul multisecular de evoluție a statalității suverane a Moldovei.

În realitate și de facto, conform tuturor arhivelor istorice, statul moldovenesc, apărut  cu 660 de ani în urmă, pe parcursul istoriei a fost principat, monarhie, azi este republică. Statul Moldova a fost și este principalul instrument al conducerii și organizării sociale a poporului moldovenesc.

În contextul doctrinelor tradiționaliste și contemporane despre stat și națiune, Moldova a avut și are toate caracteristicile unui stat distinct, a cărui populație de bază au fost moldovenii, purtători ai identității, limbii, culturii, mentalității și memoriei istorice moldovenești. Toate procesele politice și socio-economice inerente unui stat autentic au fost prezente pe teritoriul Moldovei.

Bogdan I, întemeietorul Moldovei, a apărat credința ortodoxă, a întărit oastea și hotarele  țării. Din timpul domniei lui Petru I Mușat s-a păstrat primul document emis de cancelaria domnească, act care confirmă existența drumurilor comerciale.

Petru I Mușat a bătut primii bani ai Țării Moldovei – groși de argint emiși în două valori, care au ajuns să circule și în afara granițelor Moldovei.

Petru I Mușat readuce Moldovei regiunea ce cuprindea cetățile Hotin, Ţeţina, Hmeliov, stăpîneşte Cetatea Albă, mută reședința domnească la Suceava, care devine capitală a Moldovei. Toate acestea s-au produs încă în secolul al XIV-lea.

Ulterior, în secolul al XV-lea, domnitorul Alexandru cel Bun a statornicit și întărit hotarele Moldovei de la Ceremuş pînă la limanul Nistrului, de la Milcov pînă la Hotin, a îmbunătățit structura instituțiilor de administrare a țării.

În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, Patriarhia de la Constantinopol a recunoscut caracterul canonic al Mitropolitului Moldovei. Scaunul mitropolitan al Moldovei se permută la Suceava.  

Domnitorul Moldovei era nu numai capul statului, ci și șeful administrației: numea sau destituia marii dregători, numea cîrmuitorii ținuturilor, pîrcălabii cetăților, vornicii Țării de Sus și ai Țării de Jos.

Un institut aparte în ierarhia Țării Moldovei era Sfatul Domnesc (divanul), care, în diferite documente, se numește rаda. În Moldova ea se convoca  în momentele cruciale, de însemnătate covîrşitoare pentru destinul Statului Moldovenesc.

Un rol aparte în istoria Moldovei îi aparține domnitorului  Ștefan al III-lea cel Mare, care a înscris pe vecie, după aprecierea multor autori străini, numele poporului și al Statului Moldovenesc în istoria multiseculară a Europei.

Domnitorul Ștefan cel Mare simbolizează libertatea și independența Moldovei.

Venit la domnie în 1457, el a depus eforturi pentru consolidarea statului: a întărit puterea domnească, a fortificat comerțul, economia, politica externă, armata și sistemul de apărare a țării, construind mai multe cetăți cu ziduri din piatră.

Domnitorul a acordat o deosebită atenție funcționării administrației centrale și locale a statului.

Pentru apărarea Patriei sale Moldova, Ștefan cel Mare a purtat mai mult de 38 de războaie. A ratificat tratate de pace sau de suzeranitate. În timpul domniei sale au fost construite și reconstruite cele mai multe biserici și mănăstiri moldovenești. Statul Moldovenesc a avut resurse modeste, pe care însă le compensa prin hărnicie în vreme pașnică și prin bărbăție la mari cumpene.

Voi mai aminti aici că în perioada lui Vasile Lupu apare prima Istorie a Moldovei în limba moldovenească – „Letopisețul Ţării Moldovei” al lui Grigore Ureche. Anume în această epocă apare primul studiu de lingvistică moldovenească – capitolul Pentru limba noastră moldovenească din letopisețul pomenit, care este primul studiu  de filologie est-romanică în general.

O pagină importantă în istoria statului moldovenesc a fost domnia lui Dimitrie Cantemir, care este apreciat ca unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai civilizației moldovenești din toate timpurile.

  

STIMAT  PUBLIC,

 

Acestea sînt doar cîteva secvențe din istoria multiseculară a statalității și identității moldovenești, însă ele ilustrează foarte convingător că Moldova s-a afirmat mereu ca un stat integru, matur, destoinic și puternic.            Iar poporul moldovenesc n-a încetat niciodată să-și păstreze caracterul său autentic, identitatea, limba moldovenească, memoria statalității sale.

Astăzi, Republica Moldova este țara care asigură continuitatea statalității moldovenești, atît conform proceselor politice interne, cît și potrivit documentelor internaționale.

Să ne amintim că, pe 2 martie 1992, Republica Moldova devine membru al Organizației Națiunilor Unite, iar pe 13 iulie 1995 este acceptată în calitate de membru  în Consiliul Europei.

Adoptarea Constituției Republicii Moldova în 1994, constituirea multipartitismului funcțional, organizarea alegerilor libere și democratice, recunoscute pe plan intern și internațional în anii independenței au desăvîrșit procesul de autodeterminare a poporului moldovenesc  și  de consolidare a statalității sale contemporane – Republica Moldova.

Meditînd asupra istoriei noastre medievale și moderne ne dăm seama că, în ultimele secole, din cauza circumstanțelor interne și externe, Moldova a suferit grave amputări teritoriale, s-a autolichidat la un moment dat, la mijlocul secolului al XIX-lea.

Moldova s-a neglijat pe sine, dăruind altor țări și popoare mii, zeci de mii de oameni talentați în diverse domenii.

Cu toate acestea, talentul nesecat al neamului nostru a oferit mari personalități, care, pe parcursul secolelor XIX și XX, au adus un aport deosebit la consolidarea culturii moldovenești, la dezvoltarea științei, artelor, literaturii naționale și universale.

Astăzi, este deosebit de important ca noi, oamenii de stat, oamenii de știință, oamenii de cultură, toți cetățenii să cunoaștem istoria statalității moldovenești, să studiem paginile ei dramatice și frumoase.

Iată de ce am decis ca această sală, atît de dragă nouă, să primească o titulatură specială, dedicată rolului ei în continuitatea statalității moldovenești. Este o denumire pe care o vom consulta suplimentar într-un cerc larg de experți. 

Îmi doresc să fie prezentă aici și o galerie cu fotocopii ale principalelor documente fondatoare ale țării și cu imagini ale principalelor personalități care au contribuit, de-a lungul veacurilor, la consolidarea statalității moldovenești.

Îmi propun, de asemenea, să edificăm în sfîrșit, la Chișinău, un monument domnitorului și cărturarului Dimitrie Cantemir – personalitate marcantă pentru Moldova, România, Rusia, Turcia.

Am încredere că va veni timpul cînd vom avea și noi o sărbătoare a concilierii naționale, asemeni francezilor și rușilor. Or, trebuie să conștientizăm că, indiferent de viziunile noastre politice, ideologice, avem o singură Patrie și o singură Țară – Moldova.

 

Vă mulțumesc pentru atenție!

 

La Mulți, Mulți Ani, Moldova!