Președintele Republicii Moldova, a transmis un mesaj de condoleanțe domnului Prokopios Pavlopoulos, Preşedintele Republicii Elene

EXCELENȚĂ,

Cu profundă tristețe am aflat despre inundațiile fără precedent produse la periferia orașului Atena, care au provocat pierderi de vieți omenești și  pagube  materiale  semnificative.

În aceste clipe grele, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, exprim sentimentele noastre de compasiune și  solidaritate  cu  poporul  elen,  iar  familiilor  îndoliate – sincere  condoleanțe.

Totodată, țin să le urez însănătoșire grabnică tuturor celor care au avut de  suferit  în  urma  acestei  catastrofe  naturale.