CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Prima Doamnă este implicată în multiple proiecte sociale

Clubul Internaţional al Femeilor Moldova

Margareta Timofti este președinte de onoare al Clubului Internaţional al Femeilor Moldova, asociație care întrunește reprezentantele corpului diplomatic și soțiile ambasadorilor străini acreditați la Chișinău, precum și persoane publice din țară. Clubul organizează acțiuni caritabile, precum Seara de artă, Iarmarocul caritabil de Crăciun și Fashion Show, în cadrul cărora sunt colectate fonduri destinate pentru implementarea unor proiecte de susținere a persoanelor vulnerabile.

 

Asociația „SOS Autism”

Prima Doamnă este președinte de onoare al Asociației „SOS Autism”, organizație care are drept scop conștientizarea autismului și importanța diagnosticării corecte și la timp a acestei boli, precum și integrarea socială a copiilor cu autism. Margareta Timofti a participat la acțiunile consacrate Zilei mondiale de conștientizare a autismului, organizate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Asociația „SOS Autism” și Clubul Internațional al Femeilor din Moldova, precum și la Reuniunea mondială privind autismul din New York, Statele Unite ale Americii.

 

Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Angelus Moldova”

Margareta Timofti este copreședinte de onoare al Fundaţiei Filantropice Medico-Sociale „Angelus Moldova”, alături de prințesa Marina Sturdza, descendentă a familiei domnești din Principatul Moldovei. Organizația acordă servicii de îngrijire paliativă gratuită la domiciliu pentru adulți și copii cu maladii incurabile, progresive și avansate pentru a asigura confortul pacienților și a diminua durerea bolnavilor. Echipa interdisciplinară a Hospice Angelus mai oferă și consiliere și sprijin familiei pacientului în perioada de doliu.

Prima Doamnă a participat la Balul anual de caritate, organizat de Hospice Angelus, și la un teledon la postul public de televiziune Moldova 1, ambele evenimente având drept scop colectarea de fonduri pentru activitatea fundației.

 

Programul „Novateca”

Margareta Timofti sprijină implementarea programului „Novateca” de modernizare a bibliotecilor publice din  țară, prin dotarea acestora cu calculatoare și acces la internet. Proiectul este finanțat de Fundația Bill & Melinda Gates, Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), IREX și Microsoft. În calitate de fostă bibliotecară, Margareta Timofti consideră că prin intermediul programului „Novateca” bibliotecile pot deveni centre moderne de instruire, care vor contribui la dezvoltarea comunităților locale.

 

Campania națională „Copiii Moldovei citesc o carte”

Campania națională „Copiii Moldovei citesc o carte” se desfășoară sub patronajul Primei Doamne, cu sprijinul Bibliotecii naţionale pentru copii „Ion Creangă”. Acțiunea are scopul de a promova lectura în rândul tinerilor. În cadrul edițiilor anuale cititorilor bibliotecilor publice din țară le este propusă spre lectură una sau mai multe cărți, care ulterior este discutată cu participarea scriitorilor.

 

Festivalul Naţional al cărţii şi lecturii

Anual, în perioada 31 august – 5 septembrie, în Republica Moldova se desfășoară Festivalul Naţional al cărţii şi lecturii, evenimentul ce are loc cu suportul Primei Doamne. Scopul acestui festival este de a da o altă dimensiune și valoare activităților de promovare a cărții și lecturii. Festivalul este un eveniment complex, care include o varietate de evenimente literar-culturale: expoziții și lansări de carte, întâlniri de creație, activități intelectuale și de agrement.

 

Festivalul Iei

Acest eveniment cultural-artistic este dedicat promovării iei – bluza femeiască tradițională. În cadrul festivalului, care se desfășoară anual sub patronajul Primei Doamne, se organizează expoziţii în care creatorii de modă şi meşterii populari prezintă ii şi alte straie naţionale, tablouri din goblen, obiecte din lut, piele şi fibre vegetale, instrumente muzicale tradiţionale şi păpuşi înveşmântate în haine naţionale. De asemenea, în cadrul evenimentului are loc o defilare a persoanelor publice îmbrăcate în ii.

 

Proiectul „Satul meu”

În cadrul acestui proiect, Margareta Timofti împreună cu unele fundații filantropice acordă ajutor umanitar persoanelor nevoiașe din satul său de baștină – Parcani, raionul Soroca. De asemenea, prin intermediul acestui proiect gimnaziul din Parcani a beneficiat de cărţi pentru bibliotecă, două calculatoare, un pian, 2 mașini de cusut, mobilier, materiale de construcție pentru lucrări de renovare a edificiului, iar Centrul de sănătate din localitate a primit în dar paturi.

 

Proiectul de fondare a unei Săli de literatură academică în limba engleză la Chișinău

Prima Doamnă a Republicii Moldova, Margareta Timofti, a făcut o donație de carte în limba engleză pentru Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din capitală. Volumele au fost oferite de Prima Doamnă a Turciei, Hayrünnisa Gül, în cadrul vizitei oficiale a președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în Turcia din luna decembrie 2013. Cărțile sunt destinate Sălii de lectură academică în limba engleză, care urmează a fi inaugurată în cadrul bibliotecii în primăvara acestui an. Proiectul a fost inițiat împreună cu Fundația „Moldova Aid” din Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii, și este sprijinit de Clubul Internațional al Femeilor din Moldova.

 

Activităţi caritabile

Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale (băieți) din orașul Orhei se află sub patronajul Primei Doamne, care vizitează elevii de câteva ori pe an. Copiii au primit în dar produse alimentare, rechizite școlare, articole de igienă, 2 calculatoare cu acces la internet, un centru muzical și jucării.

Margareta Timofti a mai acordat ajutoare umanitare pentru următoarele persoane sau instituții:

  • Azilul pentru invalizi şi pensionari din Chişinău – produse alimentare și de igienă.
  • Fraţii Irina, Olga și Vasile  Soltan din satul Puhoi, Anenii Noi – dulciuri, cărţi, produse alimentare, detergenţi, bilete de odihnă la tabăra de vară „Poieniţa veselă” din Dănceni.
  • Familia Puiu cu 9 copii din Sineștii Vechi, Ungheni – cărți, produse alimentare, de igienă, haine, jucării, fructe și dulciuri, globulețe și ghirlande pentru pomul de Crăciun, pătuț, scaun-masă pentru bebeluș, precum și s-a săpat o fântână în curte.
  • Vera Cuciuc, din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, rămasă fără picioare în urma unui accident din copilărie, – produse alimentare, detergenți și lemne de foc, precum și cărți pentru fiica acesteia și fiica gazdei.

 

Prima Doamnă a vizitat următoarele instituții de învățământ:

  • Gimnaziul din satul Parcani, raionul Soroca – donație de cărți, a oferit un program cultural-artistic cu participarea compozitoarei Daria Radu și scriitorilor Aurelian Silvestru, Iulian Filip.
  • Liceul „Andrei Vartic”, Ialoveni – donație de cărți, mobilier pentru 2 săli de clasă, a invitat câțiva deputați din primul Parlament.
  • Gimnaziul din Cotul Morii, Hânceşti – donație de cărți, întâlnire cu elevii și profesorii la care au participat scriitorii Aurelian Silvestru și Iulian Filip.
  • Liceul „Ion Luca Caragiale” din Orhei – lector în cadrul proiectului „Responsabilitate civică” al Fundației pentru Dezvoltarea Educației și Științei.
  • Liceul „Principesa Natalia Dadiani”, Chişinău –premierea elevilor cu rezultate remarcabile.

 

Participare la întruniri de nivel internațional

  • Vizita președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la cea de-a 67-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, New York, Statele Unite ale Americii (24-26 septembrie 2012).
  • Vizita în Statele Unite ale Americii în cadrul Programului de Leadership, oferit de Departamentul de Stat al SUA (24 septembrie – 12 octombrie 2012).
  • Summit-ul șefilor de stat din Europa Centrală de la Bratislava, Slovacia (13 iunie 2013), program special pentru soțiile președinților în cadrul reuniunii.
  • Vizită de schimb cultural în Republica Turcia (24-28 aprilie 2013).
  • Reuniunea mondială privind autismul,  New York, Statele Unite ale Americii (26 septembrie 2013).
  • Conferința Europeană de Leadership, Paris, Franța (3-4 decembrie 2013).  
  • Vizita oficială a președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în Republica Turcia (17-18 decembrie 2013), program special pentru soțiile președinților în cadrul vizitei.