CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a verificat lucrările de reparație sau reabilitare a unor sectoare de drum

În cadrul vizitei în zona de nord a țării, șeful statului a verificat lucrările de reparație sau reabilitare a unor sectoare de drum.

Este vorba de strada Decebal din Bălți, care se repară din surse alocate din bugetul de stat - din cele 25 mil. de lei care au fost alocate municipiului Bălți suplimentar, la solicitarea Președintelui țării, în primăvara anului curent.

De asemenea, Igor Dodon a verificat drumul de acces L243 R16, finalizat recent, spre satul Mărăndeni, raionul Fălești, cu o lungime de 2,9 km. Pentru acest proiect au fost alocate 3,6 milioane de lei din contul Fondului rutier al Consiliului raional Fălești.

Al treilea tronson este drumul de acces peste Calea ferată (pod) în satul Catranîc Gara, raionul Fălești. Drumul respectiv face parte din traseul național R16 Bălți – Fălești – Sculeni, cu lungimea de 59 km. Lucrările au demarat în anul 2016. Pentru acest proiect Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare a alocat 50 milioane euro.

Igor Dodon a reiterat că reabilitarea drumurilor din țară este unul din obiectivele de bază a actualei guvernări. „În acest scop guvernul a alocat în anul curent aproximativ 6 miliarde de lei”, a specificat șeful statului.

Totodată, menționăm că în cadrul programului național „Drumuri bune pentru toți”, au fost executați circa 340 km de drum, în valoare de 462 mln. lei, ceea cea ce constituie cca 50% din volumul total al investițiilor.