CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti și Prima Doamnă au prezentat Condoleanțe pentru decesul Majestății Sale Regina Ana a României

Președintele Republicii Moldova, Excelența Sa domnul Nicolae Timofti și Prima Doamnă a Republicii Moldova, Excelența Sa doamna Margareta Timofti, au adus  astăzi, 10 august a.c., la Castelul Peleș, Sinaia, un ultim omagiu Majestății Sale Regina Ana a României și au prezentat condoleanțe Familiei Regale îndoliate.

De asemenea, șeful statului a depus o coroană de flori și a aprins o lumânare lângă fântâna arteziană aflată pe terasa castelului.

Președintele Timofti a scris și un mesaj în Cartea de condoleanțe.

Vă prezentăm, în continuare, mesajul de condoleanțe semnat de domnul Președinte:

„Aducem un omagiu Majestății Sale Regina Ana a României, care s-a făcut remarcată prin modestie și dragostea pentru Țară și a cărei amintire va trăi veșnic în inimile poporului.

Reprezentând un simbol copleșitor al nobleței, discreției, devotamentului și rezistenței, Regina Ana imprimă o amprentă puternică, de neconfruntat asupra destinelor tuturor românilor. Am convingerea că istoria ne lasă exemplul unui Om care a știut să trăiască frumos și demn.

Profund îndurerați de trecerea în eternitate a Maiestății Sale Regina Ana, care a lăsat un gol imens în viața Familiei Regale și a întregului popor, împărtășim durerea și exprimăm regretul, împreună cu cele mai sincere condoleanțe, Maiestății Sale Regelui Mihai și Casei Regale a României”.