CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Cooperarea moldo-kazahă, discutată în premieră de Președinta Maia Sandu cu Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut marți o întâlnire cu Președintele Republicii Kazahstan, Kassym-Jomart Tokayev, la sediul ONU din New York. Cei doi șefi de state au discutat despre subiecte de interes comun de pe agenda bilaterală.

Lidera de la Chișinău a menționat că țara noastră este deschisă spre o cooperare mai largă cu Kazahstanul în sectoarele economic, energetic și agricol. La fel, a salutat decizia Kazahstanului de a aprofunda relațiile bilaterale, prin transformarea misiunii diplomatice de la Chișinău din Consulat General în Ambasadă.