CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Șefa statului a vizitat-o pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și pe Alteța Sa Regală Principele Radu, la Castelul Regal Săvârșin

În această după-amiază, Președinta Maia Sandu i-a revăzut pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și pe Alteța Sa Regală Principele Radu, care au găzduit-o la Castelul Regal Săvârșin, aflat în apropierea Timișoarei. Șefa statului a declarat că a avut parte de o primire călduroasă și discuții foarte bune despre relațiile excelente între Republica Moldova și România.

Președinta Maia Sandu la Gala de decernare a premiului „Timișoara pentru Valori Europene”: „Este o apreciere pentru toți cetățenii Republicii Moldova care își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație”

Sefei statului i-a fost conferit astăzi premiul „Timișoara pentru Valori Europene”. Președinta a spus că este onorată să primească această distincție, care reprezintă o apreciere pentru toți cetățenii Republicii Moldova care își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație.